Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti președintelui Republicii Letonia, Andris Berzins

EXCELENȚĂ,

Îmi face plăcere să Vă adresez, cu ocazia Zilei Independenței Republicii Letonia, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai cordiale felicitări, însoțite de urări de pace și prosperitate pentru întreg poporul leton.

Țin să menționez cu deosebită satisfacție caracterul dinamic și ascendent al relațiilor de parteneriat, existente între Republica Moldova și Republica Letonia, și îmi exprim încrederea că și pe viitor ele se vor extinde şi aprofunda, spre binele statelor noastre.

Folosesc acest frumos prilej pentru a Vă aduce sincere mulțumiri pentru sprijinul ferm pe care Republica Letonia l-a acordat țării mele în realizarea celor două obiective majore din acest an – liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană și semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Am convingerea că, având această susținere prețioasă și în continuare, inclusiv în perioada deținerii Președinției Consiliului Uniunii Europene de către Republica Letonia, vom avansa pe calea înfăptuirii dezideratului fundamental al Republicii Moldova de  integrare  europeană.

În dorința de a conferi noi dimensiuni dialogului moldo-leton și de a intensifica cooperarea bilaterală, am onoarea de a Vă reitera invitația să efectuați o vizită oficială în Republica Moldova într-o perioadă convenabilă pentru  Dumneavoastră.

Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea distinsei mele considerații.