CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

M E S A J cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor în vârstă

Împreună cu întreaga comunitate mondială, consemnăm, la 1 octombrie, Ziua internațională a persoanelor în etate. Cu acest prilej, adresez sincere și cordiale felicitări tuturor vârstnicilor din Republica Moldova, împreună cu urări de multă sănătate și prosperare.  

Aflată sub semnul respectului, sărbătoarea de astăzi vine să consacre drepturile seniorilor la un trai decent, la acțiuni pro-active de asistență și asigurări sociale, la servicii calitative de ocrotire a sănătății, la libertatea de exprimare și participarea activă la viața publică.

Gradul de civilizare al unei colectivități este determinat, în primul rând, prin atitudinea față de copii și față de persoanele în vârstă. Dezvoltarea politicilor de protecție a oamenilor în vârstă, orientate spre garantarea condițiilor favorabile îmbătrânirii active, se află printre prioritățile statului Republica Moldova. Conducându-mă de convingerile și valorile personale, de realitățile timpului, de prevederile constituționale, am lansat un pachet de inițiative legislative care au drept scop sporirea nivelului de protecție socială a persoanelor în etate din țara noastră.

Experiența demonstrează că atunci când numărul vârstnicilor este în creștere continuă, îmbătrânirea activă este direct corelată cu solidaritatea dintre generații. Odată cu anii adunați în mănunchiul vârstei, oamenii acumulează experiență, devenind adevărate izvoare de înțelepciune și bunătate, de calm și liniște, de cumsecădenie și toleranță.

Reiterând gratitudinea pentru contribuția adusă la dezvoltarea societății, doresc concetățenilor noștri în etate sănătate și bunăstare, rezultate pe măsura așteptărilor și senectute scăldată în afecțiunea oamenilor dragi.

 

La mulți ani valorificați din plin, stimați seniori ai Republicii Moldova!