CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a prezidat o ședință de totalizare a Anului lui Ștefan cel Mare și Sfînt

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a convocat o ședință de lucru în cadrul căreia a fost făcut bilanțul Anului lui Ștefan cel Mare și Sfînt, instituit prin decret prezidențial la data de 2 iulie 2017.

În cadrul ședinței a fost menționat că pe parcursul anului au fost organizate zeci de evenimente în domenii precum cultura, istoria, educația, sport, menite să sporească interesul societății față de istoria și cultura Moldovei, să contribuie la cultivarea spiritului patriotic în rândul cetățenilor.

S-a stabilit că pe data de 2 decembrie, în Palatul Republicii va avea loc ceremonia de totalizare a Anului Ștefan cel Mare și Sfînt.