CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării a avut o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu șeful Delegației Uniunii Europene în țara noastră, Peter Michalko.

Oficialii au discutat mai multe chestiuni legate de parteneriatul strategic dintre țara noastră și Uniunea Europeană. Igor Dodon a reafirmat angajamentul conducerii Republicii Moldova în implementarea acordurilor semnate cu Uniunea Europeană și aprofundarea raporturilor comercial-economice cu statele UE.

De asemenea, șeful statului l-a informat pe dl Michalko despre evoluția situației politice interne din țara noastră și, în context, Igor Dodon și Peter Michalko au făcut un schimb de opinii privind necesitatea menținerii proceselor politice în cadrul normelor juridice, în conformitate cu principiile europene ale unui stat de drept.