CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a înmânat înalte distincții de stat unui grup de cetățeni

În cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Președinție, Igor Dodon a înmânat înalte distincții de stat unui grup de cetățeni, în conformitate cu decretele pe care le-a semnat anterior.

Astăzi, s-au învrednicit de ordine și medalii mai mulți angajați ai sistemului medical din țară, care pe parcursul anilor s-au remarcat prin muncă îndelungată și prodigioasă în domeniul ocrotirii sănătății, contribuție substanțială la implementarea formelor și metodelor avansate de tratament și pentru dăruirea și abnegația manifestate în actul medical.

Șeful statului le-a mulțumit tuturor pentru activitatea pe care o îndeplinesc cu dăruire. Președintele a menționat că dezvoltarea sistemului medical este o prioritate pentru conducerea țării, în acest sens fiind întreprinse mai multe acțiuni concrete, inclusiv cele de majorare a salariilor.