CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a vizitat două întreprinderi agricole din satul Valea Perjei, raionul Taraclia

După Autonomia Găgăuză, șeful statului a mers în raionul vecin, Taraclia, în satul Valea Perjei, unde activează două întreprinderi agricole.

SRL „Transaidar” activează de șapte ani și se ocupă de cultivarea mai multor culturi agricole, în primul rând a cerealelor, pe o suprafață totală de 2300 hectare. Datorită utilizării tehnologiilor moderne de producție gospodăria obține recolte bogate.

SRL „Aviton Agro” a fost înființată în baza fabricii de păsări din satul Valea Perjei. Aici cresc 220 mii de găini ouătoare. Anual, se vând 42 milioane de ouă. Întreprinderea dispune de 1900 hectare de semănături, pe care se cultivă culturi cerealiere, tehnice și furajere.

Igor Dodon i-a salutat pe agricultori și i-a informat că astăzi, Guvernul Republicii Moldova și-a asumat răspunderea pentru mai multe amendamente importante la buget, care prevăd inclusiv susținerea financiară a agriculturii.