Articolul 72 |
Categorii de legi
(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
(2) Legile constituţionale sînt cele de revizuire a Constituţiei.
(3) Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral;
b) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
c) organizarea şi funcţionarea Parlamentului;
d) organizarea şi funcţionarea Guvernului;
e) organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a contenciosului administrativ;
f) organizarea administraţiei locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
g) organizarea şi funcţionarea partidelor politice;
h) modul de stabilire a zonei economice exclusive;
i) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
j) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială;
k) organizarea generală a învăţămîntului;
l) regimul general al cultelor religioase;
m) regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război;
n) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
o) acordarea amnistiei şi graţierii;
p) celelalte domenii pentru care, în Constituţie, se prevede adoptarea de legi organice;
r) alte domenii pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi organice.
(4) Legile ordinare intervin în orice domeniu al relaţiilor sociale, cu excepţia celor rezervate legilor constituţionale şi legilor organice.
|
Articolul 73 |
Inițiativa legislativă
Dreptul de inițiativă legislativă aparține deputaților în Parlament, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Adunării Populare a unității teritoriale autonome Găgăuzia.
[Art.73 în redacția Legii nr.344-XV din 25.07.03]
|
Articolul 74 |
Adoptarea legilor și a hotărîrilor
(1) Legile organice se adoptă cu votul majorității deputaților aleși, după cel puțin două lecturi.
(2) Legile ordinare și hotărîrile se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți.
(3) Proiectele de lege prezentate de Guvern, precum și propunerile legislative ale deputaților acceptate de acesta sînt examinate de Parlament în modul și după prioritățile stabilite de Guvern, inclusiv în procedură de urgență. Alte propuneri legislative se examinează în modul stabilit.
[Alin.3 art.74 introdus prin Legea nr.1115-XIV din 05.07.2000]
(4) Legile se trimit, spre promulgare, Președintelui Republicii Moldova.
|